Cărarea pierdută

Autor: Alain Fournier

Anul apariției: 2013

Editura: Orizonturi

Nr. pagini: 240

Categorie: Beletristică, roman de dragoste

Prezentare generală

Romanul lui Alain Fournier este prezentat a fi un roman al iubirii și al misterului. Pentru mine, în mod categoric, această lectură nu este despre iubire, ci despre obsesie. Toate relațiile denotă un idealism forțat, conturându-se pe baza unor decizii pripite care atrag evident consecințe toxice.

În ceea ce privește misterul, am observat că există două moduri de conturare al acestuia. În prima parte, misterul nu e altceva decât confuzie și încâlcire, fapt care m-a ținut pe mine, cititoare, în afara poveștii. De-abia după jumătatea romanului, am făcut cunoștință cu misterul provocator, adevărat, care naște curiozități.

Povestea este lipsită de profunzime, personajele se comportă bizar, iar motivele sunt mai lipsite de credibilitate decât însăși alegerile. Totuși, este surprinzător la această carte că forța scrierii, a limbajului este atât de puternică încât atenuează aceste aspecte. Cartea este vizuală, bogată în descrieri veridice și în momente care prezintă chiulul elevilor de la școală cu care e greu să nu empatizezi dacă ai terminat liceul.

„Cărarea pierdută” e un roman cu un început slab si cu un sfârșit bun, care m-a pierdut mai mult decât a reușit să mă prindă.

Puncte forte vs. puncte slabe

Puncte forte:

  • Pasajele de descriere sunt artistice și foarte puternice. Am simțit tremurul frigului în secvențele în care se prezenta iarna și greutatea multor picături de ploaie, deoarece primează vremea întunecată în roman. (Ultimul citat din secțiunea destinată acestora este exemplificativă pentru descrieri)
  • Limbajul este beletristic, îmbibat în adjective, comparații și în foarte multe arhaisme. Astfel, folosirea cuvintelor precum „șopot”, „ciubote” sau „hangiță” oferă atmosferei credibilitate.
  • Pe tot parcursul romanului, există o permanentă legătură creată între sentimente și vreme. Practic, furtuna e și în suflet și în afara lui.
  • Sunt prezentate numeroase momente din viața de școlar, care mi-au amintit de jocurile, năzbâtiile și imaginația acelei perioade. Da, am devenit nostalgică și pentru mine acesta e un alt test trecut al cărții.
  • Pe parcursul scrierii, se conturează într-un stil fermecător imaginea unui castel și a curții acestuia, imagine care transmite senzația de lume magică, de evadare în însuși interiorul romanului.

Puncte slabe:

  • Începutul romanului este lent, pot spune chiar anevoios, din cauza ritmului static, care îmi lăsa gândurile să zburde libere dar, din păcate, nu spre roman.
  • Multe capitole sunt scurte (3-4 pagini), ceea ce pentru mine a fost deranjant, deoarece lectura se fracturează în prea multe puncte. Am simțit cumva că treceam în următorul capitol înainte de a mă acomoda cu actualul.
  • Romanul se leagă greu, după cel puțin o treime din el, deoarece până atunci plutește permanent confuzia, confuzie care mi-a trezit mai mult o senzație de încurcătură decât de curiozitate.
  • Personalitatea personajelor se conturează spre sfârșit, aspect care nu mi-a permis să mă pierd cu totul în roman și să înțeleg alegerile făcute nici după ce erau explicate. Pe scurt, nu am crezut complet protagoniștii.     

Cele cinci citate prin care am pășit pe „Cărarea pierdută”:

  • „Poate când vom muri, poate numai moartea ne va da cheia și urmarea și sfârșitul acestei aventuri fără noroc.”
  • „În mijlocul iernii și al vijeliei, cei doi îndrăgostiți sunt închiși cu fericirea, ca doi călători într-o corabie depărtată de pământ…”
  • „Bărbatul și femeia nu mai sunt, în mijlocul încăierării, decât doi demoni vrednici de milă”
  • „În timp ce eu număr ceasurile nerăbdător și aștept să treacă ziua mai repede, există oameni pe lume, care au închinat acestei zile toate speranțele lor, toată dragostea și ultima lor putere. […] Și eu care mi-am pierdut ziua, cu ce drept îndrăznesc să chem ziua de mâine?”
  • „O adiere plăcută, ca apa încropită venea în valuri peste zid; o ploaie domoală udase noaptea frunzele bujorilor; din grădină urca în văzduh aroma puternică de pământ reavăn și în pomul de lângă fereastră o pasăre își învață lecția de muzică…”

Întrebări standard și răspunsuri:

  1. Ana din prezent, care tocmai a terminat de citit cartea, ar opri-o pe Ana din trecut să o cumpere?
    • Ar ezita câteva minute, dar în cele din urmă ar îndemna-o să o cumpere.
  2. Am mai citit alte cărți ale acestui autor?
    • Nu. (În urma documentării, am aflat că acesta este singurul roman al autorului.)
  3. Aș mai citi cărți ale acestui autor?
    • Da! 
  4. Ce sfat i-ai da celui care urmează să o citească?
    • Lasă descrierile să te transpună în timpurile și spațiile cărții și fii pregătit pentru unele momente de confuzie.

Note și recomandări

Nota:                                           

P.s.: Criteriile după care mă ghidez sunt prezentate în rubrica „Despre blog”!

Recomand!

Romanul nu m-a impresionat, dar merită citit pentru cele două mari calități: scriere de calitate, descrieri impecabile. Deși acțiunea este cumva adolescentină, îl recomand cititorilor cu o oarecare maturitate literară, fiindcă această carte nu este despre poveste, ci despre cum e spusă povestea.