Am revenit cu cea de-a doua parte a interviului cu Robert Cizmaș despre artă și cărți.

Îți reamintesc, cititorule, că Robert este un tânăr antreprenor și consultant în vânzări pe care l-am descoperit pe pagina lui de instagram, „Lecții de succes”. Robert are 22 de ani, este pasionat de dezvoltarea personală și îi place să ajute oamenii să se bucure de o viață cât mai frumoasă.

Acesta mi-a răspuns la câteva întrebări despre cărți, pe care te invit să le citești pentru a afla de ce să dedici mai mult timp lecturii și recomandări de cărți din domeniul dezvoltării personale.

13. Care sunt criteriile după care alegi cărțile pe care urmează să le citești?

Robert: Când aleg următoarea carte pe care o voi citi mă uit în primul rând la subiect. Eu citesc dezvoltare personală, așa că trebuie să fie o temă care să mă preocupe. De exemplu, dacă este o carte de educație financiară, citesc titlul, prima pagină, eventual cuprinsul să văd dacă acel conținut mi se potrivește. Dacă sunt într-o perioadă în care deschid o afacere sau vreau să investesc în ceva, iau decizii diferite de situația în care am o problemă personală și caut un mod de a o rezolva. Contează mult pentru mine subiectul acelei cărți și prin ceea ce trec atunci când o aleg. Citesc, uneori, și recenziile, deoarece nu vreau să cumpăr ceva ce seamănă foarte mult cu o operă pe care am lecturat-o deja.

14. Ai cumpărat vreodată o carte pentru copertă? Numește-o!

Robert: Nu îmi amintesc să fi cumpărat vreodată o carte doar pentru copertă. Am cumpărat cărți pe baza titlului, chiar dacă titlul nu sugera prea mult, de exemplu „Paradoxul cimpanzeilor”. Încă nu am citit-o, dar sunt extrem de curios să descopăr ce scrie în ea.

15. Care este cea mai recentă carte citită?

Robert: Cea mai recentă carte citită este „Cum gândește omul” de James Allen. Este o carte extrem de interesantă, foarte scurtă, dar greu de citit. Scrierea tratează subiecte precum spiritualitate și mentalitate, aducând idei noi, chiar dacă este o carte destul de veche. Nu am mai întâlnit ceva asemănător.

16. Citești scriitori români? Dacă da, există o carte pe care să o preferi din literatura română?

Robert: Din păcate nu îmi place literatura noastră, sunt foarte puțini autori de calitate și foarte puține opere de calitate. Avem, în schimb, poeți foarte buni: Lucian Blaga și Mihai Eminescu mi se par uimitori. Îmi place și Bacovia prin stilul caracteristic, mai întunecat. Totuși, nu pot să spun că urmăresc sau citesc operele scriitorilor români, deoarece au adesea motive banale, multiple influențe religioase, mentalitate învechită, iar calitatea este slabă.

17. Carte tipărită sau în format electronic?

Robert: Prefer cărțile tipărite, fiindcă arată foarte bine în bibliotecă. Este mult mai relaxant să citești cărți tipărite, dar citesc și cărți electronice, deoarece sunt mai ușor de lecturat când ești pe drum. Uneori nu poți lua o carte în format fizic cu tine, în schimb, dacă o ai pe telefon, poți oricând să îți pui căștile și să începi să citești. În general, fac asta când merg cu tramvaiul sau în perioadele în care e mai multă libertate la lucru și nu prea am ce face. În concluzie, prefer cărțile tipărite, dar citesc și electronice.  

18. Preferi să comanzi cărți online, să le cumperi din librării sau să le împrumuți de la bibliotecă?

Robert: Obișnuiesc să cumpăr cărțile prin intermediul internetului, deoarece eu comand mai multe odată și primesc diverse reduceri sau cărți cadou. Totodată, îmi place să merg și în librării, mai ales atunci când vreau să cumpăr o carte pentru a o dărui. De la bibliotecă împrumutam când eram mic, însă acum nu mi se pare o metodă potrivită, deoarece presupune diverse eforturi (să te deplasezi până la librărie, să o returnezi într-un anumit timp). Sincer, chiar prefer să îmi cumpăr cărțile, pentru că poți să achiziționezi toate operele pe care le citești într-o luna cu 100-200 lei și există avantajul de a le păstra.

19. Ficțiune/ Nonficțiune?

Robert: Între cele două, aleg clar nonficțiune. Am o imaginație foarte bogată și consider că nu mai am nevoie să îmi dezvolt această parte. Având în vedere că citesc deja cărți de nonficțiune, prefer ca ficțiunea să vină din alte medii: filme, seriale.

20. Preferi să citești dimineața, la prânz sau seara?

Robert: Nu am o preferință. În weekend, citesc de obicei dimineața sau la prânz, iar în timpul săptămânii citesc seara. Pot spune că toate trei îmi plac, de fapt, îmi place să citesc, așa că nu contează prea mult când.

21. Teatru sau cinema?

Robert: Dintre teatru și cinema aș alege cinema în clipa de față. Pur și simplu, consider că teatrul la noi nu este atât de dezvoltat (cel puțin în Timișoara, poate în alte orașe este diferit). Aș opta pentru cinema, deoarece și filmele îți oferă informație. Îmi place efectiv senzația de a merge la cinema o dată pe lună și chiar mi-a lipsit această experiență în pandemie din cauza restricțiilor. Este foarte relaxant să fii cu prietenii, să te uiți la un film pe un ecran uriaș, să mănânci popcorn sau nachos și să uiți de tot timp de 2-3 ore. 

22. Carte sau film?

Robert: Dacă ne referim la ce aș alege între activitatea de a citi și cea de a urmări un film, aș alege clar cititul datorită beneficiilor multiple.

Dacă ne referim la ce aș alege între carte sau filmul despre carte, în prezent aș alege filmul, deoarece acum nu mai citesc ficțiune și în caz că sunt curios de un titlu aș prefera să îl descopăr printr-un film. Cel mai bun exemplu este „Stăpânul inelelor” care mi s-a părut o serie uimitoare de filme. Sunt sigur că mi-ar fi plăcut și mai mult cărțile, dar efortul de a citi toate acele volume ar fi fost mult prea mare și nu dispun de acest timp.

23. Dacă ai alege o singură carte pe care să o citească toată lumea, care ar fi aceea?

Robert: Dacă ar fi să aleg o singură carte pe care să o citească toți oamenii, ar fi „Sapiens” de Yuval Noah Harari. În această carte este prezentată istoria omenirii și cred cu desăvârșire că fiecare dintre noi ar trebui că cunoască trecutul, deoarece există o mulțime de teorii fără logică pe care tindem să le credem. Oamenii sunt influențați de credință, de informațiile din cărțile religioase. Așa că ar fi bine să se cunoască de unde provine omenirea și cum am evoluat în timp.

24. De ce crezi ca ar trebui să citim mai des?

Robert: Cred ca ar trebui să citim mai des pentru a fi mai deștepți. Nu am întâlnit niciodată un om prost care să citească, adică niciun om care citește cu adevărat nu este prost, cel puțin dintre cei pe care i-am întâlnit eu, iar asta nu poate fi o coincidență. Dacă citim mai mult, mai des, devenim mai deștepți, iar cu cât devenim mai deștepți, cu atât viața devine mai bună, mai interesantă și se schimbă din toate punctele de vedere. Cititul are numai avantaje, așa că nu vad de ce nu am citi mai des.

Sfârșit

Aștept cu nerăbdare părerea ta, cititorule, despre cea de-a doua parte a interviului și nu uita să o citești și pe prima în caz că nu ai făcut-o.

Mulțumesc Robert pentru că ai acceptat să vorbești despre cărți, pentru recomandări și sinceritate!